Media Muzica  |  Video  |  Artisti  |  Art'Work  |  Evenimente  |  Labels  |  Recenzii

Massive Attack / Remixes Vol 1

Pe lângă propriile producții care le-au afirmat & confirmat renumele, cei doi de la Massive Attack sunt neîntrecuți în crearea de remixuri care păstrează originalul și atracția acestuia dar posedă un ambalaj sonor cu totul diferit. În lista lor de preferințe găsim nume destul de diferite între ele precum Neneh Cherry sau Peter Gabriel, U2 și Nas, Unkle sau Garbage, mărturie clară a felului în care virtuozitatea lor se poate răsfrânge în direcții extrem de interesante. Discul din colecția noastră pe care vi-l propunem este Remixes Vol 1, scos la Moonraker în 1999. ”If you tolerate this” transformă hitul Manic Street Preachers, contestatar și melodic, într-un produs post-punk pe alocuri, cu riff-uri prelungi pe fundal, sincopate, împreună cu un bass constant de sorginte trip hop extrem de clară. ”Exterminator” prelucrează pe ritmuri suprapuse furia întreținută de Primal Scream, promovând nesupunerea civică pe un ritm mai potrivit decât originalul, cu schimbări bruște și sunete industriale, totul ambalat într-un bass atent întreținut. ”Rabbit in your headlight” descompune și recompune originalul de la Unkle, prelungind pasaje întregi, schimbând pe alocuri ritmul în întregime, aranjând vocea lui Yorke pentru un plus de cavernos. Rezultatul este unul mai rece și mai abraziv decât originalul, probabil aceasta fiind șiintenția inițială. Apoi e rândul lui Nusrat Fateh Ali Khan, a cărui ”Mustt Mustt” este reorganizată sub forma unui cânt pe ritmuri de inspirație orientală, sprijinite din spate de thick&heavy basslines. Inițial o producție Fugees și Indo Aminata,”Love will be on your side” se transformă dintr-un cântecel tropical într-un sound Bristol clar și lipsit de cusur, oarecum aducându-ne amintele de primele albume Massive Attack. Tânguirea originală de pe ”3 Libras” primește orchestrație nouă, mult mai întunecată și difuză, cu repetiții atent interpuse și desfășurându-se cumva într-o surdină asurzitoare. ”Face a la mer”/Les Négresses Vertes primește un bass sincopat șerpuitor, care accentuează nota originală de tropical. Un disc bun, poate chiar foarte bun, prin care Massive Attack își arată nonșalant școala și skills-urile, în chiar mai multe episoade. De colecție.

Massive Attack - Remix Volume 12" LP

Recomandari

Butch Haynes @ MadPiano Record Shop // Cover Stories #8
MadPiano presents Cover Stories #8 11th of March, Bucharest, starting @ 21:00 Private Vinyl Session with Butch Haynes Live stream @ http://chew.tv/madpiano Get social: https://www.facebook.com/madpiano.ro/ ...
MadPiano & OpenMinds & RTS.FM @ InParc - Baraka & Tete a Tete
Vara a trecut repede, iar asta nu e nici o problemă. Încă vrem să stăm outdoor, așa...