Despre noi

Dacă ai ajuns aici, probabil ştii deja ce te aşteaptă. Însă înainte să te pierzi ore în şir printre cutiile noastre cu viniluri, ia-ţi un moment şi pătrunde în povestea noastră.



A1 – Cine Suntem


A trecut mai bine de un an de când tot auzi de noi, de când ne găseşti atât în oraş cât şi pe internet. Mad Piano este rezultatul unei decizii nebuneşti (dar inevitabile, credem noi) a doi prieteni colecţionari de muzică, de a-şi uni cunoştinţele, gusturile şi mai ales vinilurile, într-un singur loc, la care poate avea acces orice pasionat de muzică.



A2 – Ce Muzică


Preferinţele noastre dictează în mare parte conţinutul stocului de viniluri. Prin urmare, dacă muzica noastră este pe gustul tău, cu siguranţă avem multe lucruri în comun. Vei găsi în mare parte muzică electronică numai bună de dansat, de toate genurile şi stilurile, veche şi nouă, atât românească cât şi de peste hotare. Toate discurile sunt atent selectate şi păstrate în cea mai bună condiţie. Iar ca în orice altă colecţie de respectat, cu cât te afunzi mai adânc în cutii, cu atât ai şanse mai mari să pui mână pe comorile încă nedescoperite de ceilalţi exploratori.



B – Privire În Viitor


Un an de zile, câteva mii de viniluri şi o duzină de petreceri mai târziu, Mad Piano a ajuns magazinul în rafturile căruia te uiţi tu acum. Ne-am amenajat propria locaţie, iar vinilurile, produsele şi prietenii se înmulţesc pe zi ce trece. În viziunea noastră, Mad Piano este mai mult decât un record shop. Un cuib central, însă ferit de aglomeraţia oraşului, unde orice ascultător sau curios este binevenit să păşească în universul muzicii şi a artei sub toate formele sale. Şi mai ales, un loc de unde nimeni, cu siguranţă, nu pleacă cu geanta goală.

Vitrină
Profil artist: Karafuto
Karafuto (pe numele său adevărat Fumiya Tanaka) este privit ca unul dintre dj-ii legendari din tehno-ul ultimilor 15 ani. Având la activ...